Efectul „Lincoln”. Cu 148 de ani întârziere, statul american Mississippi a abolit oficial sclavia

Efectul Lincoln. Cu 148 de ani întârziere, statul american Mississippi a abolit oficial sclavia
Publicat: 19/02/2013, 14:25
Actualizat: 28/07/2014, 19:57

Statul Mississippi a ratificat oficial abia luna aceasta, după 148 de ani, cel de al 13-lea Amendament al Constituției Statelor Unite, care abolește sclavia, ratificat de majoritatea statelor americane în 1865, mulțumită filmului „Lincoln”, relatează CBS News, potrivit Mediafax.

Potrivit cotidianului Clarion-Ledger, citat de postul american, situația din Mississippi a fost scoasă la iveală după ce un locuitor din acest stat, Ranjan Batra, a văzut filmul lui Steven Spielberg, în noiembrie.

După ce a văzut filmul, care prezintă lupta politică purtată în vederea adoptării celui de al 13-lea Amendament, Barta a efectuat o cercetare în urma căreia a aflat că amendamentul a fost ratificat de trei sferturi dintre statele americane care l-au susținut, în decembrie 1865. Toate celelalte state au ratificat, până la urmă, amendamentul, cu excepția statului Mississippi. Acesta a votat pentru ratificarea amendamentului în 1995, dar ratificarea nu a fost dusă până la capăt, prin notificarea Arhivelor Satetelor Unite.

Barta a discutat cu alt locuitor din Mississippi, Ken Sullivan, care l-a contactat pe secretarul de Stat Delbert Hosemann în acest sens. Hosemann a trimis o copie a rezoluției din 1995 Biroului Registrului Federal la 30 ianuarie, iar la 7 februarie Registrul a oficializat ratificarea.

Potrivit Clarion-Ledger, nu este clar motivul pentru care statul nu a trimis Arhivelor rezoluția din 1995 anterior.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?